Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Ungariei, Szijjártó Péter, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută în Orașul Comoară, că ar dori ca ţara sa să nu fie tema campaniilor electorale care urmează în România.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că va avea în perioada următoare discuţii cu omologul de la Budapesta pe tema programului de dezvoltare economică a Ardealului.
Traficul la frontiera de vest este în continuare intens. În decursul zilei de vineri, aproximativ 37.000 de persoane, atât cetățeni străini cât și români au trecut prin punctele de trecere a frontierei.
Aproximativ 8.000 de cetăţeni români au intrat în ţară pe la graniţa cu Ungaria în ultimele 24 de ore, iar punctele de frontieră au fost tranzitate de aproximativ 31.800 persoane, cetăţeni români şi străini,.
Fostul negociator şef al României cu UE, Vasile Puşcaş, consideră că demersul ambasadorului României în Ungaria, Marius Lazurca, a fost în perfectă legalitate şi a apărat interesul statului român, în timp ce reacţia ministrului de Externe al Ungariei a fost una nepotrivită uzanţelor diplomatice.
Ministrul ungar de externe, Szijjártó Péter, a publicat, sâmbătă, pe Facebook, un mesaj trimis de ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca, mai multor ambasadori în care îi informează că o politiciană a opoziției maghiare a fost atacată și insultată