Doi turişti au fost surprinşi, joi seară, de o avalanşă în zona vârfului Negoiu din munţii Făgăraş, la o altitudine de circa 2.300 m, o echipă a Salvamont Sibiu aflându-se aproape de locul în care aceştia sunt blocaţi, a anunţat DSU.
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna februarie 2020 au scăzut cu 4,5% faţă de cele din luna februarie 2019, până la 724.400, cele ale turiştilor străini reprezentând 16,7%.
Peste 35.000 de turiști au vizitat Clujul în luna ianuarie a acestui an. Din păcate, numărul de turiști străini a scăzut față de aceeași perioadă a anului trecut.
Aproximativ 70% dintre turiştii care s-au cazat, anul trecut, în hotelurile sau pensiunile din Regiunea de Nord-Vest au ales ca destinaţie judeţele Cluj şi Bihor.
Un grup de 16 turişti care se deplasau vineri seara cu trei autovehicule de la Domeniul Schiabil Şureanu spre Mănăstirea Oaşa, în Munţii Sebeşului au rămas blocați pe un drum forestier.
Mai mulți turiști au fost amendați în urma colaborării dintre Administrația Parcului Natural Apuseni și Inspectoratele de Jandarmi din județele Alba, Bihor și Cluj.