Strada care face legătura între Cluj-Napoca şi satul Popeşti nu a fost asfaltată de ani buni. Primăria a mai peticit pe ici colo câte ceva, dar cu toate acestea strada Valea Seacă arată în continuare mai rău ca la ţară, unde în ultimii ani uliţele au început să se asfalteze.
Un clujean care circula cu bicicleta pe trotuarul de pe strada General Traian Moșoiu din municipiul Cluj-Napoca a căzut și s-a accidentat grav din cauza unei denivelări.
Clujenii care au proprietăţi cu faţada spre trotuare au pus mâna pe lopeţi şi au curăţat trotuarele de frica amenzilor. Primăria i-a verificat pe cei care au ieşire la trotuar dacă l-au curăţat de zăpadă, însă pe firmele care se ocupă de deszăpezirea drumurilor le-au lăsat în pace.
Administrația publică din Florești vrea să construiască trotuare pe strada Avram Iancu şi în localitatea Luna de Sus, pe partea dreaptă cu direcţia Vlaha, invetiție ce se va realize strict din fonduri ale comunei Florești.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, în luna mai, că procedura de aplicare a măsurii de ridicare a vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.