Administrație

Lucrările la Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj avansează în ritm susținut: Creditul de la Banca Europeană de Investiții pentru finalizarea investiției, în etapă avansată de analiză

Lucrările la Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj avansează în ritm susținut: Creditul de la Banca Europeană de Investiții pentru finalizarea investiției, în etapă avansată de analiză|Foto: Consiliul Județean Cluj
Avansează lucrările în teren la noul Spital de Copii în sistem monobloc realizat de Consiliul Județean Cluj. Investiția medicală ar putea fi susținută și prin intermediul unui credit de la Banca Europeană de Investiții, dosarul fiind în etapa de analiză.





Administrație

Alin Tișe: „Până în primăvară, obținem finanțarea de 200 de milioane de euro pentru Spitalul Pediatric Monobloc”

Alin Tișe: „Până în primăvară, obținem finanțarea de 200 de milioane de euro pentru Spitalul Pediatric Monobloc”|Foto: monitorulcj.ro
Lucrările la Spitalul Pediatric Monobloc vor fi realizate la termen, iar finanțarea necesară va fi obținută fie prin emisiune de obligațiuni, fie printr-un credit de la Banca Europeană de Investiții. „Am ajuns să convingem politicenii că un spital de copii este o prioritate, ceea ce este dureros”, spune Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.



Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners