Un studiu la scară largă făcut în Spania arată că doar 5% din populația țării a dezvoltat anticorpi la noul coronavirus, întărind astfel ipoteza că o așa-zisă imunitate colectivă pentru COVID-19 nu poate fi obținută, relatează CNN, citând revista medicală Lancet, în care a fost publicat studiul.
Zeci de mii de români așteaptă cu sufletul la gură reluarea zborurilor spre Spania și Marea Britanie, țări cu un număr mare de migranți români. Potrivit directorului Aeroportului Cluj, David Ciceo, anunțul ar putea veni mai repede decât s-ar fi crezut.
Alergători, ciclişti şi surferi au ieşit sâmbătă dimineaţa devreme din locuinţele lor, în întreaga Spanie, pentru a face mişcare, după ce guvernul a început să relaxeze restricţiile impuse pentru combaterea coronavirusului şi le-a permis adulţilor să iasă din case pentru prima dată în şapte săptămâni.
Conducerea Aeroportului Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca anunță prelungirea măsurii suspendării zborurilor efectuate de mai mulți operatori economici aerieni.