Un sondaj IRES intitulat „Bilanţul anului politic 2017. Perspective pentru 2018” şi desfăşurat la începutul lunii decembrie relevă faptul că trei sferturi dintre români consideră cu lucrurile merg într-o direcţie greşită.
Partidul Social Democrat se plasează pe primul loc în preferințele electoratului, urmat de Partidul Național Liberal și Uniunea Salvați România, potrivit unui sondaj realizat de Agenția de Rating Politic la comanda PNL.
Un nou sondaj de opinie a fost dat publicității zilele trecute. Este pentru prima dată când trei partide despre care se credea că vor atinge pragul electoral de 5% sunt în mare pericol să nu acceadă în viitorul Parlament. PNL este sub 30%.
Un sondaj IRES realizat în perioada 13-15 iulie arată că 77% dintre români ar vota pentru rămânerea țării în Uniunea Europeană în ipoteza unui referendum pe acest subiect. 14% dintre cei chestionați ar vota împotrivă, 6% nu ar merge la vot, iar 2% ar fi indeciși cu privire la opțiunea lor.
Un sondaj realizat la Cluj, pe un eșantion de peste 1.400 de persoane, îl poziționează pe Liviu Alexa drept principalul contracandidat al primarului în exercițiu, Emil Boc.