Nuclearelectrica a început, joi, manevrele pentru oprirea controlată a Unității 2 a Centralei de la Cernavodă. Nivelul Dunării a coborât sub pragul critic. Alimentarea cu energie electrică la nivel naţional va fi acoperită integral din surse alternative şi importuri.
Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă a început procedurile tehnice pentru oprirea controlată a Unității 2, din cauza debitului foarte scăzut al Dunării.
Sub impactul devastator al caniculei care a lovit România, Pârâul Lechința din Bistrița-Năsăud a secat complet. „Secretul” pare să fie ascuns în numele acestuia, care se traduce „pârâul care moare”.
Guvernul interimar a adoptat o hotărâre care aprobă planurile de pregătire pentru riscuri în contextul crizei din energie cauzate de seceta severă și reducerea dramatică a debitului Dunării.
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că Dacia și Ford au oprit producția până pe 19 august, măsură care va reduce consumul de energie cu aproximativ 200 MW, iar alte companii ar putea lua decizii similare.
Stânca aflată în apropierea brațului Bala al Dunării a fost dislocată cu ajutorul a 180 de kilograme de explozibil. Măsura urmărește să reechilibreze debitul Dunării pentru asigurarea funcționării centralei de la Cernavodă.
România se îndreaptă spre o perioadă de căldură prelungită, cu temperaturi peste valorile normale pentru această perioadă și precipitații mult sub medie, potrivit estimărilor meteorologice pentru următoarele patru săptămâni.
Există o probabilitate de 80% ca temperaturile globale să stabilească cel puțin un record anual de căldură în următorii cinci ani, potrivit unui nou raport al Organizației Meteorologice Mondiale.