Comisiile juridică și de învățământ ale Senatului au adoptat, marți, propunerea legislativă a senatorului PSD Șerban Nicolae, ce prevede pedepse pentru agresarea personalului didactic. Totodată, în cadrul dezbaterilor, s-a stabilit un amendament ce prevede majorarea sancțiunilor cu o treime. Proiectul va fi trimis în plenul Senatului, for decizional.
În 2019, există în județul Cluj încă școli care nu au autorizație de funcționare din partea Direcției de Sănătate Publică. Unele au încă toalete în fundul curții, iar unele nu au apă potabilă.
Școala și sănătatea ar fi normal să se regăsească la un loc. Aproape două sute de unități de învățământ preuniversitar, din județul Cluj, din păcate, nu au cabinete școlare.
Ministerul Educaţiei Naţionale solicită inspectoratelor şcolare monitorizarea evoluţiei cazurilor de îmbolnăvire prin gripă şi infecţii respiratorii în unităţile de învăţământ.