Festivalul UNTOLD, unul dintre cele mai mari cinci festivaluri ale lumii conform datelor publicate de compania de analiză Viberate se apropie cu pași repezi. Pregătirile au început, iar Parcul Central se va transforma într-un loc al magiei.
Fanii UNTOLD pot vedea acum în ce zile urcă artiștii lor preferați pe cele 6 scene ale festivalului. Organizatorii au anunțat programul pe zile pentru ediția din 2022.
Modelul Laetitia Casta a vrăjit publicul de la FITS 2022. Actrița franceză a fost prezentă la Sibiu, pe scena Filarmonicii de Stat la o conferință specială.
Nume noi pe scenele Galaxy și Alchemy la UNTOLD 2022: Tale of Us, Paco Osuna, Raresh, Culese din Cartier, Ian, Killa Fonic, Paraziții și mulți alții completează line-up-ul celui de-al șaptelea capitol UNTOLD.
Artistul faimos Steve Aoki va urca pe scena principală a festivalului Neversea, la ediția din anul 2022. Din show-ul lui nu va lipsi celebrul moment „Cake Me”, mult așteptat de către public.
Festivalierii s-au adunat deja la prima zi de UNTOLD! Organizatorii au venit în acest an cu o temă aparte și construcții impresionante, în incinta festivalului.
Magia UNTOLD 2021 prinde contur: a început construcția celui mai mare festival din Europa. Peste 1.600 de oameni din peste 10 țări lucrează doar pentru producția festivalului.
EC_Special by Electric Castle continuă astăzi și mâine la Cluj cu peste 70 de concerte, expoziții new media și întâlniri cu artiști precum Dubioza Kolektiv, Jay Jay Johanson, +SHE+, Irina Rimes, Șuie Paparude, CTC, KUMM, Nane și Via Dacă.