COVID-19 poate activa acelaşi răspuns inflamator la nivelul creierului ca boala Parkinson, inducând un potenţial risc de afecţiuni neurodegenerative în viitor.
Comisia Europeană a propus renunțarea la ora de iarnă, însă România nu a luat încă o decizie în acest sens. Așa că în noaptea de sâmbătă spre duminică vom dormi cu o oră în plus.
„Dureri de cap severe și migrene cronice mă chinuie de ani de zile. Mă scot din funcțiune câte două - trei zile și asta se întâmplă de mai multe ori pe lună. Un tratament medicamentos foarte puternic mă mai ajută, dar nu este o soluție pe termen lung!”
Dr. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, atenționează că în această iarnă sunt șanse ca să ne confruntăm cu un val nou de COVID-19.
În șase orașe nivelul de mulțumire depășește 70%. E vorba de Cluj-Napoca (83%), Oradea (79%) și Drobeta-Turnu Severin (74%), situându-se pe primele poziții.
Leguma care te ajută să slăbești și combate cancerul, cu multe beneficii pentru organism. Acest aliment este recomandat de specialiști datorită proprietăților sale pentru sănătate.