Proiectul de revitalizare a malurilor Someșului se apropie tot mai mult de realizare. Viceprimarul Dan Tarcea susține că startul lucrărilor va fi la începutul anului viitor, după ce se va finaliza etapa de proiectare.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a făcut încă un pas spre reamenajarea malurilor Someșului Mic, un proiect pentru care administrația locală se bazează pe fondurile europene.