O minoră de la o casă de tip familial din Alba a rămas însărcinată cu un profesor de religie, cei doi, deveniţi între timp părinţi, având miercuri programare la Starea Civilă din cadrul Primăriei Sebeş pentru recunoaşterea paternităţii copilului, acum în vârstă de 1 an, şi emiterea unui nou certificat de naştere pentru acesta.
“Ora de religie”, un program special de filme despre un subiect actual, este noua secțiune tematică de la TIFF din acest an. Nouă filme și tot atâtea viziuni asupra unui subiect cum nu se poate mai fierbinte în contextul pe care îl trăim.
Elevele de la Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” din Copşa Mică, judeţul Sibiu, care au filmat un profesor de religie care s-ar fi masturbat în sala de clasă au fost sancţionate cu scăderea notei la purtare.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu şi cei ai Mitropoliei Ardealului fac anchetă comună în cazul unui preot din Copşa Mică, după ce acesta ar fi fost filmat în timp ce s-ar fi masturbat în faţa elevilor cărora le presă religie la Liceul Tehnologic din oraş.
Sute de mii de tineri au fost pe străzile Clujului în ultimele patru zile. Momentul a fost speculat şi de credincioşi, care împărţeau biblii aproape de intrarea la festivalul UNTOLD. Efectul, însă, nu a fost cel dorit pentru că tinerii aruncau bibliile în primul coş de gunoi pe care-l întâlneau.
Credincioşii îl prăznuiesc luni pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc, numit şi „Cel dintâi chemat” întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată cunoscută pentru obiceiul de a pune grâu la încolţit pentru testarea belşugului din anul următor.
Laura. O femeie puternică. Ridurile din colțurile ochilor desenează imaginar drumul vieții ei, care, se pare, nu a fost întins, ci dominat de curbe care i-au pus la încercare răbdarea, credința, nădejdea, fericirea. Are doi copii, locuiește în județul Cluj și se declară împlinită. Totuși, împlinirea ei vine după ani în care balanța s-a clătinat adesea între oameni și locuri, circumstanțe și decizii irevocabile.
Iulia Miron, o studentă la Drept din Cluj, preşedinte al elevilor din România în perioada 2013-2014, cere public, printr-o scrisoare, demiterea consilierului Romeo Moşoiu din Ministerul Educaţiei şi introducerea de cursuri de educaţie sexuală în şcoli.