Românii sunt deschiși proiectului de comasare a localităților și regionalizării: Peste 59% spun că o reformă administrativ-teritorială ar îmbunătăți calitatea serviciilor publice.
Adrian Veştea, propus de PNL pentru funcţia de ministru al Dezvoltării, a declarat miercuri că reorganizarea teritorial – administrativă a României este necesară.
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia împlinirii a 16 ani de când România a devenit membru al Uniunii Europene, în care subliniază că ţara noastră continuă să îşi demonstreze angajamentul puternic faţă de valorile UE.
Comisia Europeană a aprobat toate programele de finanțare aferente politicii de coeziune 2021-2027. România obține astfel 46,4 miliarde de euro pentru sănătate, educație, transport, dar și pentru dezvoltarea regiunilor.
Pentru prima oară de la integrarea în Uniunea Europeană, România ar urma să atragă fonduri europene din Programul Operațional Regional prin 8 regiuni de absorție, constituite la nivelul țării.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, aşteaptă susţinerea tuturor forţelor politice din Parlament pentru proiectul de lege care se referă la preluarea în legislaţie a unor puncte din Rezoluţia de la Alba Iulia, spunând „Să nu vă fie frică, fraţi români, că nimeni nu vrea să fure Ardealul”.