Nicușor Dan a salutat decizia agenției Moody's de menținere a ratingului de țară și a transmis un mesaj ferm partidelor politice: să renunțe la agendele politice și discursul electoral. „Toate națiunile care progresează pun mai presus de orice siglă de partid interesul comun al oamenilor și al țării”, spune președintele României.
Confirmarea ratingului României de către agenția internațională de evaluare financiară Moody's era scenariul de bază, iar perspectiva negativă reprezintă un avertisment. „Aceasta este realitatea: România nu e în junk, dar plătește deja ca și cum ar fi”, spune analistul economic Adrian Negrescu.
Limitarea risipei bugetare reprezintă cheia pentru economii consistente, iar prin reducerea cheltuielilor autorităților și companiilor publice pot fi susținute investiții importante de infrastructură în comunitățile din România, declară Ilie Bolojan: „Dacă nu am fi risipit fondurile publice, am fi avut sute de pasaje sau poduri realizate în fiecare an”, susține premierul interimar.
Cele mai recente previziuni ale Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare arată că România trebuie să continue eforturile de consolidare fiscală. „Când Guvernul Bolojan a vrut să taie risipa și rețelele clientelare, PSD l-a dărâmat”, spune deputatul liberal Ovidiu Cîmpean.
România trebuie să continue eforturile de reducere a deficitului bugetar și de creștere a colectării taxelor, deopotrivă cu reformarea sistemului de pensii și a salarizării, potrivit raportului de țară publicat de Comisia Europeană.
Reducerea cheltuielilor și eliminarea pensiilor speciale, reașezarea „statului obez” pe o traiectorie a eficienței administrative sunt demersuri care au arătat că, în perioade dificile, România are capacitatea de a se redresa economic în baza unor politici bine coordonate.
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a adâncit polarizarea din societate. Mai mult, în contextul crizei guvernamentale, trei sferturi dintre români se declară foarte îngrijorați de situația politică din țară.