Evoluția accelerată a Clujului a dus a dus județul pe locul al doilea în clasamentul celor mai mari economii din România. Cifra de afaceri a crescut de 5,5 ori din 2008, iar județul are „anticorpi” în cazul unei crize financiare.
Reforma companiilor publice și restructurarea aparatului de stat nu mai pot fi amânate, în condițiile în care pierderile și subvențiile acestora însumează aproape 19 miliarde de lei anual, avertizează experții. „Cel mai puternic semnal pe care noul guvern îl poate transmite: că austeritatea începe cu statul”, spune economistul Adrian Negrescu.
Banca Transilvania continuă să înregistreze rezultate financiare în creștere. În primele șase luni din 2026, Grupul BT a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei, în creștere cu 26,8% față de aceeași perioadă din 2025.
Compania care administrează BTarena a raportat venituri de peste 8 milioane de lei în 2025 și un profit de aproape 1,3 milioane de lei, consolidându-și poziția pe piața evenimentelor din România.
Bugetul Companiei de Apă Someș a fost aprobat, joi, în ședință extraordinară a Consiliului Județean. Bugetul de cheltuieli a fost diminuat semnificativ: minus 14 milioane de lei.
Camera Deputaților a adoptat miercuri proiectul de lege care permite companiilor private să acorde angajaților venituri din participarea la profit, în limita a 15% din profitul brut obținut de companie în anul financiar anterior.