Floreștiul va avea o bibliotecă multimedia modernă. Noua bibliotecă, proiectată ca un centru cultural modern, va îmbina lectura, educația și tehnologia cu activități culturale și spații dedicate tinerilor antreprenori. „Este o bijuterie!”, spune primarul Bogdan Pivariu.
Nouă cazuri privind construcții ridicate fără autorizație în Florești au ajuns în etapa executării silite, după ce persoanele vizate nu s-au conformat hotărârilor instanțelor, potrivit primarului Bogdan Pivariu.
Construirea unei școli pentru clasele pregătitoare–VIII, dezvoltarea unui campus universitar și modernizarea unor legături rutiere se numără printre investițiile discutate la Primăria Florești cu o delegație a Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Mai multe construcții ridicate ilegal în zona Coloniei de sub Deal din Florești au fost demolate. Administrația locală anunță că nu vor exista excepții în cazul hotărârilor judecătorești definitive de desființare a construcțiilor ilegale. „Respectarea legii nu este opțională”, spune primarul Bogdan Pivariu.
În Floreși a fost inaugurată noua Galerie istorică – MuTRA, parte a Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, în urma unei investiții de peste 145 de milioane de lei, prin PNRR. „E mai mult decât un nou spațiu. Înseamnă cultură, educație și acces la istorie pentru copiii și tinerii din comunitatea noastră”, spune primarul Bogdan Pivariu.
Pentru a facilita deplasarea participanților la festivalul Untold, în perioada 6 – 9 august 2026, va fi disponibilă o rută specială de transport public de noapte – linia M26, care va asigura legătura între Florești și Cluj-Napoca.
Proiectul de asfaltare a străzii Dumitru Mocanu din comuna Florești a presupus intervenții suplimentare pentru decolmatare, situație în care lucrările au fost decalate. „Când apar situații neprevăzute pe parcursul execuției, alegem întotdeauna să rezolvăm cauza înainte de a finaliza lucrarea”, spune primarul Bogdan Pivariu.