Persoanele care au împlinit 18 ani se pot înscrie pentru a face parte din echipa de organizare pentru Zilele Clujului, aflat anul acesta la a X-a ediție. Cei interesați se pot înscrie până în data de 16 septembrie.
Firma Supercom „a pus mâna” și pe contractul de colectare și transport a deșeurilor din Cluj-Napoca, Huedin și încă 43 de comune, obținând astfel „monopolul” asupra deșeurilor din județ.
Contract de peste 52 de milioane de lei, neinteresant pentru constructori? O singură asociere de firme a depus ofertă în cadrul licitației pentru realizarea unei facilități de tip park and ride pe un teren din apropierea Aeroportului Cluj.
Proiectul pilot de colectare selectivă a deșeurilor în schimbul unor recompense ar putea fi extins, atât din punct de vedere al locațiilor, cât și al recompenselor oferite.
Municipiul Cluj-Napoca va primi circa 43 de milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul de investiții Anghel Saligny, pentru realizarea a cinci proiecte de investiții din oraș
Primăria Cluj-Napoca anunță acordarea de sprijin financiar de la bugetul local pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România și pentru asigurarea asistenței de sănătate publică.