François Hollande, extrem de nepopular până recent, a înregistrat o creştere istorică a popularităţii, de 21 de puncte, ajungând la 40 la sută opinii favorabile, potrivit unui sondaj.
Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-a asigurat de tot sprijinul în ceea ce privește aderarea României la spațiul Schengen.
Instanţa supremă a amânat miercuri, pentru 21 ianuarie, pronunţarea în dosarul în care preşedintele Klaus Iohannis a contestat raportul ANI în care se arăta că a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat Primăria Sibiu în AGA de la societăţile Apă Canal şi Pieţe.
Instanţa supremă începe miercuri judecata pe fond a recursului în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, iar pentru acest termen a stabilit citarea preşedintelui României şi a unui reprezentant al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
Președintele Klaus Iohannis a declarat că marșul de la Paris, la care a participat, nu a fost doar un marș al solidarității francezilor, ci un marș al solidarității internaționale.
Președintele Klaus Iohannis a participat la slujba de comemorare a celor 70.000 de sași și șvabi care au fost deportați în urmă cu 70 de ani din România în lagăre de muncă forțată din Uniunea Sovietică.
Delegaţia PNL pentru consultările de luni de la Palatul Cotroceni va fi compusă din copreşedintele partidului Alina Gorghiu, patru prim-vicepreşedinţi ai formaţiunii, între care Cătălin Predoiu, şi secretarul general al PNL, Marian Petrache.