Centrele de vaccinare din județul Cluj vor fi închise în următoarea perioadă, imunizarea împotriva COVID-19 fiind trecută în sarcina medicilor de familie.
Deși până acum se credea că restaurantele și cafenelele pot funcționa doar până la ora 22:00 în localitățile care depășeșc incidența Covid-19 6/1.000, situația nu este așa. CJSU Cluj a clarificat că programul se termină, de fapt, la miezul nopții.
La începutul pandemiei, autoritățile au amenajat un spital de campanie în Sala Polivalentă. În prezent, deși situația în spitale este mult mai gravă, nu se ia în calcul această măsură. Prefectul a explicat de ce.
Un focar de COVID-19 a fost identificat la finalul săptămânii trecute, 17 septembrie, în incinta centrului de vârstnici al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Câmpia Turzii.
Prefectul Clujului, Tasnádi Szilárd, a declarat că în județul Cluj, dintr-un număr total de 44 de locuri existente la ATI, în acest moment mai sunt libere doar 5.