Aproape o treime dintre copiii din România sunt expuşi riscului de sărăcie sau excluziune socială, chiar dacă ponderea a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu. Eliminarea garanţiilor de finanţare din viitorul buget european plasează în zona de risc serviciile care previn separarea copiilor de familie şi sprijină accesul acestora la educaţie.
Produsele oferite de producătorii locali la Zilele Recoltei sunt distribuite și copiilor de la „Căsuța Bucuriei”, precum și persoanelor găzduite în centrele temporare ale Primăriei Cluj-Napoca, a anunțat primarul Emil Boc.
Proiectul social de pe strada Sobarilor din Cluj-Napoca, care vizează realizarea a 35 de noi locuințe pentru persoanele cu posibilități reduse, avansează în teren și urmează să fie încheiat până la sfârșitul anului viitor.
570 de elevi din familii cu venituri reduse din Cluj-Napoca primesc ghiozdane cu rechizite, prin intermediul unui proiect pentru care Primăria Cluj-Napoca a alocat peste 100.000 de lei.
Primarul Emil Boc susține că 569 de copii din Cluj-Napoca beneficiază în prezent de măsuri de sprijin, printre care hrană, masă caldă, rechizite și transport școlar gratuit.
Proiectele implementate pentru desegregarea comunității din Pata-Rât presupun o asumare pe termen lung, intervenții integrate și un proces de evaluare riguros. Totodată, mutarea în condiții decente de locuire reprezintă o soluție ce rupe ciclul sărăciei, oferind familiilor și copiilor acestora un start echitabil în societate.
În contextul caniculei prelungite, care vizează inclusiv județul Cluj, Primăria Cluj-Napoca anunță măsuri de urgență prin deschiderea punctelor de sprijin și hidratare în mai multe locații din oraș.
Asigurarea de locuințe cu caracter social pentru persoanele din grupuri vulnerabile din zona Pata Rât, precum și a accesibilității persoanelor cu dizabilități sunt câteva dintre obiectivele unui proiect de 30 de milioane de lei, pregătit de Primăria Cluj-Napoca și dedicat incluziunii sociale.