Una din trei gravide minore a rămas însărcinată pentru prima dată în jurul vârstei de 15 ani sau mai puțin, arată datele unui studiu calitativ realizat de Salvați Copiii România.
Adolescenții au nevoie de acces nelimitat la programe de educație pentru sănătate în școli, fără acord parental, în condițiile în care România conduce clasamentul european al mamelor cu vârste sub 15 ani.
Trei adolescente din Bistrița-Năsăud au fost date dispărute după ce au plecat dintr-un centru de plasament. Acestea au fost găsite de polițiștii clujeni în două trenuri.
Un bărbat făcea sute de apeluri zilnic, în toată țara, pentru a găsi fete minore, pe care apoi le hărțuia. Individul își schimba cartela SIM în fiecare zi ca să nu fie descoperit.
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a declarat că mamele minore beneficiază de o bursă 700 de lei dacă merg la şcoală, iar copiii acestora au prioritate pentru locuri la creşă.