Ecologiştii clujeni au lansat o petiție prin care semnalează abuzurile de la Tarnița. În paralel, parlamentarii clujeni au depus la comun o interpelare prin care cer Ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să scoată Tarnița de pe lista lacurilor navigabile, chiar dacă sunt deja interzise ambarcațiunile motorizate prin reglementări la nivel județean.
Ministerul Transporturilor vrea să reaprobe indicatorii tehnico - economici ai Autostrăzii Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea, care va avea cu un km în plus, 416 km, în loc de 415 km cât se stabilise iniţial, şi din care mai sunt de executat 341 km, necesitând o investiţie de 21,87 miliarde lei, inclusiv TVA.
Constructorul Impresa Pizzarotti a sistat aproape în totalitate lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, avertizează Asociația Pro Infrastructură (API).
Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc spune că lotul 2 al autostrăzii Sebeş-Turda va fi finalizat până la sfârşitul acestui an. Constructorul şi-a asumat darea în trafic a tronsonului, indiferent de costurile pe care le va avea cu lucrările de construcţie.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, vineri, în timpul unei vizite în judeţul Arad, că până la finalul lunii iunie va evalua activitatea directorului general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, care ar fi promis 180 de kilometri de autostrăzi, dar după verificările de pe şantiere s-ar vedea că "estimarea este un pic greşită".
Lucrările la primul tronson din ţară al Autostrăzii Transilvania, de circa cinci kilometri, au demarat “în forţă”, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, într-o vizită pe şantierul din Biharia.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat joi, la Alba Iulia, că lotul 1 al autostrăzii Sebeş-Turda va fi gata până la sfârşitul anului în curs, oficialul guvernamental menţionând că a primit asigurări similare şi din partea constructorului lotului 2.