Dincolo de cadouri și gesturi simbolice, mesajele de Sfântul Valentin rămân una dintre cele mai clasice forme de a transmite iubirea. Nu trebuie să fii poet ca să impresionezi, ci doar sincer. Iată câteva idei de mesaje pentru Ziua Îndrăgostiților.
La fiecare sfârșit de an, ne oprim pentru câteva momente să reflectăm asupra anului care a trecut și să întâmpinăm cu speranță, entuziasm și visuri noi ceea ce urmează.
Paștele este sărbătoarea luminii, a iubirii și a reînnoirii sufletești. În prima zi de Paște, creștinii din întreaga lume își întâmpină apropiații cu urări pline de speranță, credință și bucurie.
Sărbătorile Pascale aduc în fiecare an speranță, liniște sufletească și dorința de a fi mai aproape de cei dragi. Într-o lume în care distanțele par uneori greu de parcurs, un mesaj cald trimis la momentul potrivit poate face minuni.
Astăzi, 13 aprilie 2025, creștinii ortodocși sărbătoresc Floriile, una dintre cele mai importante sărbători ce preced Paștele, marcând intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, după învierea lui Lazăr.
Un procent de 61% dintre români declară că au fost ţinta unor tentative de fraudă online, deşi 68% dintre românii din mediul urban se consideră bine informaţi şi conştienţi de riscurile asociate înşelătoriilor online.