Măcinată de probleme financiare în acest debut de campionat, la CFR Cluj a fost deschisă procedura de insolvenţă în urmă cu o lună, pe 20 august. Acum, frâiele clubului sunt conduse administratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu.
Neluțu Varga, patronul CFR-ului, a convocat o ședință de urgență la club împreună cu Daniel Pancu, antrenor principal, și Marian Copilu, noul director executiv.
Giedrius Arlauskis a făcut istorie la CFR Cluj, dar acum este gata să trimită clubul într-o situați extrem de complicată din cauza unei datorii de 500.000 de euro.
Andrei Burcă s-a remarcat în acest sezon prin evoluțiile avute în tricoul celor de la CFR Cluj, fiind inclusiv selecționat la echipa națională a României.