Joi, 24 octombrie, a avut loc ceremonia publică de constituire a Consiliului Județean Cluj. Alin Tișe, reales în funcția de președinte a forului administrativ, a prezentat care sunt prioritățile din noul mandat.
Noul for legislativ al Consiliului Județean Cluj a fost validat joi, 24 octombrie, iar în noul său mandat președintele Alin Tișe va fi secondat de un vicepreședinte liberal, Radu Rațiu și de Vákár István din partea UDMR.
Primarul Emil Boc a avut parte de un moment emoționant la oficierea căsătoriilor, când a celebrat iubirea unei tinere pe care a întâlnit-o acum 2 decenii, în prima zi a mandatului său.
Viitorul rector al UBB, în mandatul 2024-2028, urmează să fie desemnat pe baza alegerilor generale, prin vot. În cadrul universității clujene, aceeaşi persoană poate ocupa funcţia de Rector al UBB pentru maximum două mandate.
Astăzi, singurul europarlamentar român afiliat Grupului Verzilor, Nicu Ștefănuță, și-a prezentat reușitele și victoriile celui de-al patrulea an de mandat – anul marilor negocieri.