Ordinul privind obligativitatea purtării măştii a fost publicat în Monitorul Oficial. Potrivit acestuia, masca trebuie purtată în orice spaţiu public închis, în spaţii comerciale, în mijloacele de transport în comun, dar şi la locul de muncă. Sunt și excepții.
Următoarea poveste ar trebui să ne pună pe gânduri: mai declarăm Clujul un oraș modern și tolerant când semeni de-ai noștri sunt văzuți ca ființe de mâna a doua?
În România persoanelor care nu lucrează în domeniul în care au studiat este mai mare în rândul celor de 15-24 de ani care au absolvit cel puțin liceul – 35,2% în 2018 și mai scăzută în rândul celor de 25-34 de ani care au absolvit cel puțin facultatea – 28,6%, dar aceasta din urmă este cea mai mare rată din ultimii 5 ani.