6 şi 7 ianuarie devin zile libere legal, potrivit legii promulgate vineri de președintele Klaus Iohannis. Românii se vor putea bucura de ele, însă, abia din 2025.
Legea care reglementează bacşişul a fost promulgată de președinte. Nivelul oferit va fi de maxim 15% din valoarea consumaţiei, va putea fi plătit pe card şi va fi impozitat, din 1 ianuarie 2023.
Noi atribuții pentru Poliția Locală, după câteva modificări făcute la Codul Rutier. Polițiștii locali vor putea aplica și amenzi de până la 14.500 de lei.
Este o lege care a ajuns realitate în urma demersului „fără penali în funcții publice”, când în urmă cu 4 ani se strângeau semnături și pe plajă. Vineri, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea.
Persoanele condamnate definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni cu intenție nu mai pot candida în funcții publice. Legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis vineri.
Proiectul de lege care majorează valoarea tichetelor de masă de la 20 de lei la 30 de lei a fost promulgată miercuri de președintele Klaus Iohannis. Măsura se va aplica de la 1 iulie.
Elevii vor beneficia de echipamente IT și de protecție sanitară în valoare de 150 de milioane de euro. Președintele României a promulgat legea privind achiziționarea de tablete cu internet.