O icoană a lui Iisus Hristos de la Biserica cu Hramul „Învierea Domnului” din cartierul Zorilor din Cluj-Napoca a început să lăcrimeze de câteva zile. Credincioșii cred că este o minune și un semn venit din partea Mântuitorului.
Învierea lui Hristos au vestit-o apostolii, care au fost martori, o mărturisesc scrierile lor și o propovăduiește Biserica de mai bine de două mii de ani.
Vinerea Mare sau Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul lumii, Iisus Hristos.
Sub titlul: "Calea Crucii a milostivirii", tineri în costume speciale vor interpreta rolul lui Isus şi al soldaţilor romani pe drumul Calvarului, în cadrul unui program organizat de Episcopia de Cluj-Gherla şi Uniunea Creştină din România.
Episcopul Greco-Catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a constatat că, astăzi, accentul se pune mai mult pe ospăţ şi mai puţin pe înţelesul spiritual al Sărbătorii Paştilor, pentru mulţi, bucatele fiind mai importante decât motivul celebrării, Învierea lui Hristos.
Fostul primar al Clujului Gheorghe Funar a „produs” joi, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus Cluj-Napoca, o nouă mostră a naţionalismului său proverbial, aplicat de această dată pe religie. Fără ca nimeni să îi „amendeze” discursul venit parcă dintr-o lume paralelă.