Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a precizat, la o întrevedere cu directorii generali ai principalelor aeroporturi, că în cursul săptămânii au fost aprobate pentru Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj cererile de finanţare pentru două proiecte, respectiv „Cale de rulare paralelă cu pista” şi „Echipamente de detecţie explozibil standard 3 de tip CTX”.
Primăria municipiului Ungheni, din Republica Moldova, a solicitat sprijinul Primăriei Cluj-Napoca pentru construcția a două terenuri de sport în cadrul Parcului Central din Ungheni.
Ministerul Sănătăţii a anunţat, miercuri, că a transmis Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Regional (AMPOR) cererea de finanţare pentru Spitalul Regional de Urgenţă Cluj.
Fundaţia ADEPT Transilvania din Saschiz a câştigat premiul Asociaţiei Europene de Conservare a Mediului (EOCA) la categoria de peisaj şi animale sălbatice cu proiectul „Restaurarea pajiştilor şi trasee tematice în Angofa”, a anunţat, miercuri, Ben Mehedin, specialistul în dezvoltarea afacerilor comunităţilor agricole din cadrul ADEPT.
Proiectul „Restaurarea pajiștilor și trasee tematice la Angofa” al fundației ADEPT Transilvania a fost selectat pe lista scurtă a proiectelor luate în considerare spre finanțare de la Asociația Europeană de Conservare a Mediului (EOCA).
Suedezul Chris Torch, care a coordonat echipa artistică a Asociaţiei Timişoara 2021 Capitală Europeană a Culturii, a atras atenţia, într-o scrisoare deschisă, că „există îngrijorarea reală că UE va lua în calcul retragerea titlului", din cauza lipsei de finanţare.