Primele ambulanțe cu palestinieni răniți, din Gaza, au ajuns miercuri, în Egipt. În același timp, Israelul a trimis nave cu rachete în Marea Roșie, după atacurile rebelilor Houthi din Yemen.
Consecințele intensificării conflictului israeliano-palestinian pot fi resimțite în plan economic și de România, iar o potențială extindere a războiului riscă să pericliteze măsurile de reducere a inflației din țara noastră.
Statele Unite au sugerat Israelului să amâne lansarea ofensivei terestre împotriva grupării Hamas în Fâşia Gaza, în speranţa că s-ar putea da astfel mai mult timp negocierilor pentru eliberarea celor peste 200 de ostatici deţinuţi de gruparea islamistă.
Cel puţin 4.137 de palestinieni au fost ucişi în bombardamentele israeliene de la începutul războiului între Israel şi gruparea islamistă Hamas, a anunţat vineri Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza.
Edilul Emil Boc și-a exprimat îngrijorarea cu privire la situația din Orientul Mijlociu, în urma războiului declanșat de organizația teroristă Hamas în Israel. Primarul Clujului a tras un semnal de alarmă cu privire la riscurile din spațiul european în urma ascensiunii curentelor de factură extremistă.