Orgoliile sunt cele care blochează România din dezvoltare, spune Emil Boc. „Faptul că un ministru vrea să abandoneze tot ce a creat celălalt ministru”.
Peste 1.500 de persoane au fost vaccinate la maratonul organizat la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, până azi. Startul la vaccinare a fost dat vineri la ora 16.00. Municipiul Cluj-Napoca se apropie de nivelul de 50% de persoane vaccinate.
Sâmbătă seara a avut loc la Cluj-Napoca primul concert-test organizat în municipiu, de la începerea pandemiei: premiera „Faust” la Opera Națională Română Cluj-Napoca. La eveniment au participat câteva sute de oameni, aceștia purtând mască pe toată durata spectacolului, după ce regulile au fost modificate pe ultima sută de metri. Emil Boc a fost prezent la spectacol.
Ministrul Sănătății Ioana Mihăilă a discutat cu primarul Emil Boc despre accelerarea vaccinării, la maratonul de la Sala Polivalentă. Edilul anunță că a primit o veste bună de la ministru: peste 40% populație vaccinată în Cluj.