Deputatul liberal Elena Uioreanu consideră că prin votul lor împotriva Proiectului de Lege privind prima întabulare a terenurilor agricole şi forestiere iniţiat şi susţinut de PNL, socialiștii au demonstrat că pentru ei garantarea proprietății este doar „un moft“.
Deputatul liberal Elena Uioreanu, reprezentanta Colegiului 9 Cluj în Parlamentul României, participă sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 10, la o amplă campanie de împăduri, pusă la cale de organizațiile PNL din Huedin și Călățele.
Proiectul pentru revizuirea Legii fundamentale a intrat în impas, după ce CCR a decis că două treimi dintre schimbările propuse sunt neconstituţionale şi mai mult, după ce USL s-a rupt.
Ce au declarat parlamentarii clujeni Elena Uioreanu (PNL) şi Cornel Itu (PSD) despre decizia Curţii Constituţionale de respingere a proiectului de modificare a Constituţiei.
Deputatul clujean Elena Uioreanu vrea o lege proprie pentru Serviciul Public Salvamont pentru că acesta nu răspunde nimănui din punct de vedere al acţiunii și de aceea a fost ultima instituție anunțată în cazul accidentului aviatic din Apuseni