Prețul de 10 lei/l pentru carburanți devine un scenariu realist ce se va concretiza în perioada umătoare, iar specialiștii avertizează că prețurile vor rămâne ridicate pe tot parcursul anului.
Prețul benzinei și motorinei a urcat din nou: vineri a fost depășit pragul psihologic de 9 lei pe litru pentru motorină. În contextul războiului din Orientul Mijlociu, scumpirile vor continua, iar șoferii ar putea plăti 10 lei/l de motorină spre finalul lunii martie.
Un eventual blocaj total în Strâmtoarea Ormuz ar reprezenta un șoc de 13% pentru economia globală, a spus Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energie Inteligentă (AEI).