Reducerea consumului accentuează presiunea asupra mediului privat, iar România este nevoită să facă față unei „recesiuni extrem de dure”, avertizează economistul Adrian Negrescu. Zeci de mii de locuri de muncă ar putea să dispară până la sfârșitul anului.
La trei luni de la ridicarea restricțiilor, circa 130.000 de joburi au apărut pe piață în domeniile cele mai lovite de pandemie – turism, horeca, evenimente. Mai mult, numărul de locuri de muncă remote este de 3 ori mai mare decât în 2021.
Joi, 5 mai, a avut loc prima ședință a Consiliului Consultativ de Tineret, o structură formată din 31 de asociații de tineret și pentru tineret din municipiul Cluj-Napoca.
Salariul mediu net pe economie a ajuns în luna iulie a acestui an la valoarea de 2.078 de lei net pe lună, sumă similară cu cea din luna iunie, dar cu 12% peste nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2015, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică potrivit Ziarul Financiar.