Actualitate

Gruia Stoica rămâne în arest

Omul de afaceri Gruia Stoica, arestat în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, rămâne în detenţie, a decis definitiv, marţi, instanţa supremă, care i-a respins recursul faţă de măsura preventivă.

Actualitate

Patronul GFR, Gruia Stoica, a fost arestat preventiv

Omul de afaceri Gruia Stoica, acuzat că i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla, prin intermediul acestuia, ce preţ cere CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui în beneficiul Complexului Energetic Oltenia, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.



Actualitate

Șeful Carpatica Asigurări, Ilie Carabulea, săltat de DNA

Omul de afaceri sibian Ilie Carabulea, care controlează Carpatica Asigurări, a fost ridicat marţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi va fi dus la audieri, în cadrul unei anchete privind fapte de corupţie în care sunt implicaţi şi funcţionari din domeniul supravegherii asigurărilor.



Actualitate

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanta, luat pe sus de DNA

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost ridicat de procurorii anticorupţie, miercuri, din faţa sediului CJ, şi dus la audieri la DNA, pe numele său existând mandat de aducere, iar surse judiciare afirmă că acesta a opus rezistenţă în faţa anchetatorilor.

Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners