Procurorii DNA efectuează, marți, percheziții într-un dosar în care șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, ar fi suspectat că ar fi furnizat informații nedestinate publicității unui operator economic înainte să meargă în control.
Tribunalul Prahova judecă, în data de 17 iulie, contestația DNA față de decizia Judecătoriei Ploiești privind eliberarea condiționată din penitenciar a Elenei Udrea.
Magistrații de la Judecătoria Ploiești au decis eliberarea condiționată a Elenei Udrea în condițiile în care fostul ministru a comis faptele cu mult timp în urmă și nu mai deține funcțiile respective, a dat dovezi temeinice de îndreptare, iar recuperarea prejudiciului nu reprezintă o condiție care să nu permită eliberarea condiționată.
Fostul prim-adjunct SRI Florian Coldea și fostul șef al direcției juridice din SRI Dumitru Dumbravă, asociatul său într-o companie de consultanță, au fost trimiși joi în judecată de DNA, potrivit unui comunicat oficial.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a contestat decizia Judecătoriei Ploiești de eliberare condiționată a fostului ministru al Turismului Elena Udrea
Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a fost achitat definitiv, luni, de un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un dosar în care era acuzat pentru luare de mită în valoare de 800.000 de dolari.
DNA se laudă cu succesul lunii aprilie: un manager de la Glovo și-a recunoscut vina de a fi cerut șpagă și a acceptat o pedeapsă de închisoare cu suspendare.