Conducerea Aeroportului Cluj susține că firma care administrează o parte din parcare permite parcarea mașinilor foarte aproape de terminal, contrar prevederilor legale.
Lucrările de extindere la terminalul plecări de la Aeroportul Internațional Cluj vor dura până în februarie 2024 și vor aduce în plus trei noi porți de îmbarcare. Lucrările afectează confortul pasagerilor, care sunt nevoiți să aștepte îmbarcarea în terminale provizorii.
David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, a participat la ședința Consiliului de conducere al Airport Council International Europe, care s-a desfășurat la Barcelona, în 26 iunie.
Lucrările de extindere la terminalul plecări de la Aeroportul Internațional Cluj vor dura până în februarie 2024 și vor aduce în plus trei noi porți de îmbarcare. Lucrările vor afecta confortul pasagerilor, dar reprezentanții aeroportului spun ce soluții au găsit pe perioada lucrărilor.
Noua investiție constă în extinderea actualului terminal de pasageri plecări, atât la parterul clădirii, cât și la etajul acesteia, inclusiv prin suplimentarea numărului porților de îmbarcare destinate zborurilor interne și externe.
În acest an traficul aerian din ţara noastră va înregistra valori peste nivelul anului 2019, numărul estimat de pasageri fiind de peste 25 de milioane, a declarat preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România, David Ciceo.