Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) susține că recomandările privind începerea anului universitar în condițiile pandemiei de Covid-19 au fost publicate de Ministerul Educației fără o consultare prealabilă a beneficiarilor principali ai învățământului superior.
Chiar și în acest moment, la o lună distanță de începerea noului an universitar, încă se dezbate dacă se vor întoarce studenții fizic la facultate. Totuși, rectorul Universității Babeș-Bolyai e destul de sigur că vor urma scenariul hibrid.
Primii absolvenți ai Universității Vârstei a III-a și-au luat rămas bun de la cursuri, sâmbătă, în cadrul unei festivități de absolvire desfășurată online.