Peste câteva zile vacanţa de vară se va încheia. Cu cât se apropie data începerii şcolii, unii copii devin tot mai neliniştiţi. Putem vorbi inclusiv de depresii în rândul elevilor.
Directorul sportiv al FC Steaua, Mirel Rădoi, va urma cursurile şcolii de antrenori din Republica Moldova, el precizând pe site-ul oficial al grupării bucureştene că nu a ales şcolarizarea în Italia, la Coverciano, pentru că i-ar fi ocupat mai mult timp.
În perioada 17-23 iulie a avut loc în Cluj unul din cele mai importante evenimente destinate liceenilor cu performanțe deosebite din țara noastră, „Creatori de Viitor – Champions United”.
Muzeul de Istorie al Universităţii Babeş-Bolyai organizează luni, 3 noiembrie 2014, de la ora 12, vernisajul expoziţiei foto-documentare „Datoria vieţii noastre: Universitatea Babeş-Bolyai la ceas aniversar”. Evenimentul va prilejui împlinirea a 95 de ani de la începutul învățământului superior clujean cu predare în limba română
Elevii care doresc să urmeze cursurile Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca sunt așteptați la secretariatul instituției de învământ (str. Fabricii de Zahăr, nr. 51), în perioada 8-19 septembrie 2014, de luni până vineri între orele 10-18, pentru a se înscrie la cursurile aferente anului şcolar 2014 – 2015. Examenul de admitere se va desfăşura în perioada 22 – 26 septembrie 2014.
Anul şcolar 2014-2015 va avea 177 de zile de cursuri şi 34 de zile de vacanţă, fără cele din vacanţa de vară, potrivit structurii aprobate printr-un ordin al ministrului Educaţiei care a fost publicat în Monitorul Oficial.