Primarul Emil Boc anunța în iulie că a fost adjudecată licitația pentru realizarea studiilor la centura metropolitană a Clujului. Câștigătoarea licitației este o firmă din București care a fost implicată în scandalul demolării Autostrăzii Sibiu-Orăștie. Acum, lictația a fost contestată.
Un număr de 4.116 elevi clujeni au fost prezenți la examen de bacalaureat în acest an, iar peste 1.000 de absolvenţi au făcut contestaţii după afişarea rezultatelor.
Miza pentru contractul de 35 de milioane de euro pentru curăţenia stradală şi deszăpezirea oraşului este mare. Trei licitaţii au fost organizate în ultimii trei ani şi nu a apărut încă niciun câştigător. Acum, “bătălia” a ajuns la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Sâmbătă au fost afișate rezultatele la examenul de Bacalaureat, după soluționarea contestaţiilor depuse de candidați. Procentul de promovare la nivelul județului Cluj după contestații a crescut, anunță reprezentanții Inspectoratului Școlar Cluj.
Mihai Seplecan a anunţat că a sesizat Instituţia Prefectului şi Contenciosul Administrativ şi îi acuză pe consilierii judeţeni că au abuzat legea pentru a-l schimba, totul pentru a acoperi „fapte cu iz penal”. Seplecan face referire la hotărârea consilierilor judeţeni care au decis ca prejudiciul de la drumul turistic Răchiţele-Ic-Ponor să fie recuperat din buzunarul clujenilor. Expertiza DNA la obiectivul turistic confirmă o pagubă de 6,6 milioane de lei.
Craiova, Braşov, Iaşi, Brăila şi Târgu Mureş contestă lista scurtă a candidaţilor pentru desemnarea Capitalei Europene a Culturii 2021. Cele cinci orașe cer revocarea a doi membri ai juriului şi reluarea procedurii. Pe lista scurtă se află și Clujul.