Județul Cluj va deveni membru în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Moții, Țara de Piatră”care își propune dezvoltarea infrastructurii și a turismului în Munții Apuseni.
Președintele Consiliului Județean Cluj a semnat contractul de locațiune cu societatea UNTOLD SRL privind organizarea pe stadionul Cluj Arena a festivalului UNTOLD.
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a derulat și finalizat ample lucrări la clădirea care găzduiește Secția de Pneumologie.
Perioadele de timp foarte mari între examinările auto pentru obținerea permisului auto creează nemulțumiri în rândul clujenilor. Principala cauză ar fi deficitul de personal, spune consilierul județean Maria Forna.
Lucrările la podul din Văleni, județul Cluj, au fost complet finalizate, anunță reprezentanții Consiliului Județean. Investiția se ridică la 1.250.000 de lei.
Consiliul Județean Cluj a aprobat Regulamentul prin care se va asigura adăpostire animalelor din județ, aflate în pericol. Autoritățile vor colabora de asemenea cu asociațiile de animale.