Clujul găzduiește Olimpiadele Naționale de limbi moderne și reunește peste 1200 de olimpici români. Emil Boc a adresat un mesaj de bun venit elevilor și profesorilor însoțitori și i-a îndemnat pe tineri să apere valorile europene și pacea asigurată de sistemul democratic.
Licitația privind furnizarea de noi aparate de fitness ce urmează să fie amplasate în spațiile publice din Cluj-Napoca a trezit un interes crescut. Primăria a înregistrat patru oferte pentru un contract de 2,9 milioane de lei.
Razie pe străzile din Cluj. Două șoferițe s-au trezit cu dosar penal, după ce au fost oprite pe strada Hașdeu, iar aparatul etilotest a confirmat consumul de băuturi alcoolice.
Olimpiadele Naționale de limbi moderne vor reuni în Cluj-Napoca peste 1200 de elevi și sute de cadre didactice. Festivitatea de deschidere urmează să se desfășoare duminică, iar timp de patru zile elevii își vor demonstra cunoștințele în materie de limbi străine.
Ziua de 8 Aprilie este marcată în fiecare an drept Ziua Internațională a Romilor. Guvernanții își reafirmă an de an angajamentul pentru apărarea drepturilor fundamentale și incluziunea socială a etnicilor romi. Ce presupune concret acest sprijin.
Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca a fost modernizată cu un sistem de iluminat de ultimă generație. Noul sistem va fi inaugurat cu ocazia meciului de baschet „U” Banca Transilvania - CSM Oradea.