Lucrările la cel mai amplu proiect de infrastructură academică și de cercetare medicală din Sud-Estul Europei - investiție de peste 50 de milioane de euro realizată de UMF Cluj, sunt în plină desfășurare. Astfel, lucrările la Biblioteca universitară ar putea fi încheiate la finalul lui august 2026.
Anul 2025 a însemnat pentru UMF Cluj un an al continuității proiectelor strategice de dezvoltare, cu investiții susținute în cercetare și inovare, precum și în modernizarea infrastructurii educaționale. De asemenea, investițiile au vizat și concretizarea proiectelor sociale dezvoltate de universitatea clujeană.
Proiecte importante pentru infrastructura medicală a Clujului vor primi finanțare de la Guvern în 2026.
UMF Cluj a început construcția celui mai mare Centru integrat de simulare și cercetare medicală din Sud-Estul Europei, cu o valoare totală de peste 50 de milioane de euro. Proiectul este dedicat dezvoltării cercetării medicale și pregătirii profesionale la standarde internaționale.
Centrul de simulare, chirurgie experimentală și training, realizat de UMF Cluj pe strada Louis Pasteur, va fi edificat cu finanțare din fonduri PNRR.