Apel pentru tratarea vaccinării ca pe o prioritate imediată de sănătate publică: în România, vaccinarea atinge minimul istoric, iar aproape jumătate dintre copiii eligibili nu sunt protejați împotriva unor boli care pot avea o evoluție severă.
Dezinformarea din social media, desființarea vaccinării în școli și izolarea din rural duc la situații dramatice privind rujeola: mai puțin de jumătate dintre copii erau vaccinați cu prima doză, în 2025.
Odată cu venirea toamnei, la Cluj a revenit și sezonul răcelilor și a COVID-ului. Cazurile pot crește deaorace în oraș, studenții și elevii și-au reînceput activitatea.
În luna decembrie, odată cu declararea epidemiei de rujeolă în România, autoritățile au demarat o campanie mai „aspră” de vaccinare împotriva acesteia, pentru recuperarea „restanțierilor”. La Cluj, se poate vorbi de un „debut ușor favorabil”, potrivit specialiștilor. Cu alte cuvinte, nu e rău, dar “mai încape”.
O femeie solicită în instanță despăgubiri substanțiale companiei BioNTech, pentru presupuse efecte secundare ale vaccinului produs de companie împotriva COVID-19.
După numirea secretarului de stat Andrei Baciu la conducerea comitetului campaniei de vaccinare anti-COVID începe transferarea acestei activități către Programul Național de Vaccinare, desfășurat prin cabinetele medicilor de familie.
Austria continuă să relaxeze restricţiile anti-COVID-19. De sâmbătă, oamenii vor trebui doar să poarte măşti FFP2 în magazine sau muzee. Regulile ce permit intrarea numai a persoanelor care au fost vaccinate sau recuperate după COVID-19 sunt ridicate.