Ilie Bolojan a avut, joi, o primă reacție în cazul „azilelor groazei” din Bihor: „În calitate de primar sau de președinte de Consiliu Județean nu am avut niciun fel de raport cu această asociație”, spune premierul interimar.
Amplă acțiune de curățenie și ecologizare desfășurată în Pata Rât. Municipalitatea vrea să elimine zona marginalizată, iar persoanele vulnerabile să beneficieze de spații decente de locuit: „Până în 2030, oamenii care încă mai locuiesc aici să aibă un loc numit acasă”, spune primarul Emil Boc.
Lucrările la imobilul de locuințe sociale de pe strada Sobarilor, investiție realizată de administrația locală, avansează în teren. „Lucrările se încadrează în termenul stabilit pentru finalizarea celor 35 de locuințe sociale”, spune primarul Emil Boc.
Sindicaliștii din Sănătate anunță că vor declanșa grevă japoneză. Săptămâna viitoare, 100.000 de medici și asistente vor participa la această formă de protest.
Grefierii din instanțe și parchete își vor suspenda activitatea în această săptămână timp de câteva ore în timp ce medicii anunță proteste în fața Guvernului în contextul nemulțumirilor legate de noua lege a salarizării. În același timp, profesorii amenință cu boicotarea examenelor naționale.
La Cluj a fost deschis oficial primul Centru de îngrijire pentru vârstnici, proiect de 11 milioane de euro realizat de administrația locală pe Calea Baciului.