România a reuşit, până acum, să depăşească toate momentele critice provocate de repercusiunile agresiunii ruseşti asupra Ucrainei şi să sprijine această ţară.
Eșecul proiectului cartierului Lomb îi costă pe clujeni peste zece milioane de lei, bani pe care Primăria municipiului este obligată de o decizie judecătoarească să îi plătească acum cu titlu de despăgubire.
Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a declarat că merge prin tot județul Cluj și nu îi este teamă că oamenii îl injură, precizând clar că majoritatea clujenilor știu să facă diferența între un politician care doar promite și unul care luptă pentru alegători.
Interes mare pentru Primăria Cluj-Napoca, unde cursa pentru funcția de primar a adunat deja zece candidaturi. Cu toate acestea, după cum arată edilul Emil Boc, programele contracandidaților par să aducă prea puține idei noi pentru dezvoltarea Clujului.
Clujul are cea mai scumpă piață imobiliară din țară, cu o medie a prețurilor pe metru pătrat cu peste 800 de euro față de cea înregistrată în Capitală.
Alianța Dreapta Unită (ADU) a depus astăzi dosarele de candidatură și semnăturile de susținere cerute de legea electorală, pentru candidații la Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.
Alianța Dreapta Unită (ADU) a depus astăzi dosarele de candidatură și semnăturile de susținere cerute de legea electorală, pentru președintele și viitorii membri ai Consiliului Județean Cluj.
Prezent în ședința de Consiliu Local de după anunțul oficial al anulării celei de-a doua licitații pentru centura ocolitoare a municipiului, deputatul Viorel Băltărețu a acuzat administrația locală de secretomanie și lipsă de reacție.