S-a deschis Expo Apa, Forumul Regional al Apei „Dunăre-Europa de Est” 2023. Președintele Asociației Române a Apei, Ilie Vlaicu, a deschis evenimentul, care va dura trei zile
„Regele Charles tânjește după viața simplă și este incredibil de pasionat de România”, scrie presa britanică, în contextul vizitei programate de monarh în țara noastră.
Sub pretextul că vin să admire frumuseţile ţării noastre, zeci de străini au organizat, ilegal, o cursă de off-road în pădurile din cinci judeţe din România, inclusiv în Cluj.
Primul cimitir digitalizat din România se află în Reghin. La intrare în cimitir, turiștii pot să scaneze un cod QR pentru a afla informații despre Biserica Sfânta Treime și personalitățile înmormantate aici.
În urmă cu 53 de ani, în această zi au avut loc inundațiile care au izolat orașul Satu Mare complet de restul țării. Atunci, peste 50 de persoane au murit, iar zeci de mii de clădiri au fost afectate.
Un priveghi aflat în desfăşurare a fost întrerupt, vineri, în momentul în care sicriul în care se afla persoana decedată şi care era dotat cu sistem de aer condiţionat a luat foc.