Ştiri din Transilvania

Un copil de un an a căzut de la etajul patru al unui bloc din Hunedoara. Băiatul a fost dus de urgență la spital

Un copil în vârstă de numai un an a căzut joi de la etajul patru al unui bloc, în Petroșani, Hunedoara. Băiatul a fost transportat de urgență la spital.

Un copil de un an a căzut de la etajul patru al unui bloc din Hunedoara / Foto: arhiva monitorulcj.ro

 

 


Un băieţel de un an şi trei luni a căzut, joi, de la etajul patru al unui bloc de locuinţe din Petroşani, copilul fiind preluat de un echipaj de prim-ajutor şi transportat la Spitalul de Urgenţă din localitate.

 


„Copilul se afla sub supravegherea părinţilor şi a căzut de la etajul patru al unui bloc de locuinţe, într-un moment de neatenţie - se pare că a urcat pe un taburet, fereastra fiind deschisă”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News
 

 

Din primele informaţii, căderea copilului ar fi fost atenuată de o copertină.


La sosirea echipajelor medicale de prim-ajutor, micuţul avea semne vitale, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Petroşani.

Poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii circumstanţelor în care s-a produs incidentul.


În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

CITEȘTE ȘI:

Incendiu violent în Călata. O mașină a fost distrusă de flăcări. VIDEO

L-ați văzut? Polițiștii îl caută pe presupusul criminal al Beatei Molnar, tânăra găsită decedată în județul Bihor

Ultimele Stiri
abonare newsletter