Ştiri din Transilvania

Un parapantist a CĂZUT în gol de la 40 m înălțime, după ce s-a agățat în cablurile telecabinei de la Poiana Brașov

Salvamontiştii braşoveni au intervenit duminică pentru salvarea unui parapantist, care a rămas agăţat în cablurile Telecabinei mici din Poiana Braşov, la aproximativ 40 de metri înălţime.

Un parapantist a CĂZUT în gol de la 40 m înălțime, după ce s-a agățat în cablurile telecabinei de la Poiana Brașov

 

 


Vântul puternic a desprins aripa de pe cablu şi parapantistul a căzut, însă nu a suferit răni grave.

 


„În cădere, aripa de speed fly s-a deschis parţial şi împreună cu stratul de zăpadă s-a reuşit să se mai atenueze căderea. Din prima evaluare medicală efectuată de salvamontişti nu au fost constatate afecţiuni medicale majore”, precizează Salvamont, pe Facebook.

Salvamontiştii au imobilizat victima într-o saltea cu vacuum şi au transportat-o cu targa akja în staţiune pentru a fi preluată de o ambulanţă şi transportată la spital pentru un control de specialitate.


Potrivit Salvamont, bărbatul a rămas agăţat în cablurile Telecabinei mici din Poiana Braşov între pilonul 3 şi 4, la circa 200 de metri de pilonul 4 şi la aproximativ 40 de metri înălţime.

Foto: Salvamont Poiana Brasov

CITEȘTE ȘI:

Tânăr de 18 ani, mort într-un accident cu parapanta, lângă Cluj-Napoca. Băiatul a căzut pe firele de curent

Bărbat rănit după ce a căzut cu parapanta, în Cheile Turzii. Intervine elicopterul SMURD

abonare newsletter