Sport

Încep pregătirile pentru Liga 1. „U” Cluj a renunțat la patru fotbaliști

Universitatea Cluj a anunțat că se desparte de patru fotbaliști, semn clar că echipa are ambiții clare în Liga 1.

Primele plecări la „U”. FOTO: FC Universitatea Cluj Primele plecări la „U”. FOTO: FC Universitatea Cluj

 

Universitatea Cluj a anunțat că renunță la Sergio Ribeiro, Marius Ciobanu, Valentin Alexandru și Roberto Alarcon.


Ajuns pe Cluj Arena în vara lui 2020 de la Oliveirnse, Sergio Ribeiro a jucat în 23 de partide în acest sezon, dintre care 15 ca titular. Portughezul a înscris de trei ori în partidele cu Politehnica Timișoara (3-0), FK Csikszereda (1-3) și Dacia Unirea Brăila (3-0). În cei doi ani petrecuți la ”U”, Ribeiro are în total 43 de meciuri și 11 goluri marcate.

Marius Ciobanu a fost transferat de  Universitatea la începutul sezonului 2021 – 2022. Acesta a fost utilizat de Erik Lincar în 18 meciuri, în nouă fiind titular.


Valentin Alexandru a semnat cu FC Universitatea Cluj în vara anului trecut. Vârful de atac a jucat în 12 meciuri, dintre care șapte ca titular, reușind să marcheze de trei ori.

Spaniolul Roberto Alarcon a ajuns la ”U” la începutul acestui sezon. Fundașul dreapta iberic a bifat nouă jocuri în tricoul lui ”U”, fiind titular în cinci partide.

CITEȘTE ȘI:

Lincar rămâne la „U” Cluj. Emil Boc a anunțat ce obiectiv are echipa în Liga 1

Sute de fani ai lui „U” Cluj s-au adunat în Piața Avram Iancu. Sărbătoresc promovarea în Liga 1. VIDEO

abonare newsletter